Guvern de prada

a admitem, de dragul discutiei, ca actualii guvernanti nu dispun inca de toate informatiile privind executia bugetara a anului 2008 si ca s-ar putea sa ne trezim cu un deficit bugetar de peste 4% din PIB din cauza scaderii veniturilor in ultimele doua luni ale anului. De la 3,5%, cat se preconizase, pana la 4,1% este, ce-i drept, o crestere semnificativa, dar nu o catastrofa. Prin urmare, oricat s-ar fi inselat sau ar fi ascuns datele adevarate ministrii liberali, actuala rasturnare de politica bugetara nu poate fi nicidecum justificata prin eventualele abuzuri si/sau incompetente ale Guvernului precedent.


Atunci, ce Dumnezeu se intampla aici? De ce vine presedintele Basescu acum, in sedinta de guvern, sa declare falimentul sistemului de pensii si solidaritatea sa cu foarte probabila inghetare a masurilor sociale votate in toamna in Parlament si promise de PSD si PDL in campania electorala? De ce nu mai cresc punctul de pensie, salariile profesorilor, indemnizatiile pentru mame? De ce se intalnesc membrii coalitiei pentru a discuta "din punct de vedere politic" proiectul de buget?
Explicatia este foarte simpla: nimeni nu stie pe ce bani conteaza in 2009. Nimeni nu stie ce venituri vor veni cu adevarat la buget in 2009, pentru ca nimeni nu stie cat de tare va lovi criza. Nu am incetat sa scriem inca de la primele semne ale crizei din Statele Unite ca Guvernul roman ar trebui sa pregateasca un program
anticriza care sa ia in considerare cele mai sumbre perspective, inclusiv pe aceea a unei recesiuni. Pentru ca, din nou, nimeni nu stie daca prognoza de crestere economica de 3,5% nu este cumva prea optimista.



Alianta PDL-PSD si Guvernul Boc s-au constituit in temeiul unui Pact pentru Romania care prevede o serie de masuri sociale costisitoare. In conditiile incertitudinii privind veniturile, nu poti finanta aceste masuri decat in doua feluri: dai drumul la supapa inflatiei si a deficitelor sau maresti taxele si impozitele. Or, in criza, Guvernul trebuie sa incurajeze masiv investitiile in sectoarele productive, sa reduca taxele si impozitele, sa diminueze consumul public si sa il incurajeze pe cel privat. Daca poate angaja investitii de stat in infrastructura, cu atat mai bine.
Or, prima
optiune, aceea a mentinerii cheltuielilor sociale cu pretul cresterii inflatiei si maririi impozitelor, este programul de stanga al PSD. In acest moment, PSD, daca este consecvent cu el insusi, ar trebui sa forteze renuntarea la cota unica de impozitare de 16%. Altfel poate sa-si ia adio de pe acum la tot programul sau de crestere de pensii si salarii.



De partea cealalta, fara un program liberal de incurajare a investitiilor in sectoarele productive si de absorbtie inteligenta si rapida a fondurilor europene, PDL nu mai are nici o ratiune sa faca parte din Guvern. Daca se renunta la cota unica si la stimularea sectorului privat, PDL poate foarte bine sa se reintoarca la socialisti.
In consecinta, criza economica face incompatibil un Guvern PDL-PSD. Solutiile celor doua partide sunt contradictorii, astfel incat logica nu permite ca acest Guvern sa functioneze. Prin urmare, trebuie sa convenim ca acest Executiv nu este unul de criza pentru ca poate produce un program anticriza coerent.