Injuraturi ca la usa cortului

Nu cred ca sunt foarte departe de realitate spunand ca aceasta este expresia care va caracteriza relatiile de lucru din cadrul viitorului grup romanesc din Parlamentul European. Se vor certa, scuipa, umple de bale, se vor acuza ca sunt postcomunisti, neo-securisti, vor scoate din dosarele
mai vechi sau mai noi de acasa, anunta deja ca poseda filmulete compromitatoare, scrisorele, epistole, reclamatii, dovezi ale furturilor, smenurilor si trampelor facute de colegii-dusmani.

De data asta, echipele sunt trimise la omor. Nu mai exista drum de mijloc, nici nu se poate imagina ca va fi vreodata invocat principiul consensului in favoarea intereselor nationale. Toti sunt acum incrancenati, deja supertensionati si in minte cu un singur tel, cel transmis de partidul-mama: pregatiti terenul favorabil pentru alegerile prezidentiale de acasa! Asta este miza. Singura miza. "Nu exista raspunsuri, nu exista ratiune, nici nu te intrebi pentru ce, nu este timpul decat sa faci asta sau sa mori"... Nu ai nostri au spus asta, ci Alfred Lord Tennyson in celebra "Sarja a cavaleriei usoare".
Dar spiritul in care se va pleca la Bruxelles acesta este si asa se vor comporta ai nostri, importand de acasa toate mizeriile adunate constiincios de pe malurile Dambovitei si aruncandu-le fara niciun fel de ezitare pe piata politica de la Bruxelles. Asa se face ca, pana in acest moment, eu nu am auzit pe niciunul dintre onorabilii candidati spunand ca se angajeaza sa propuna si sa sustina un anume proiect de care sa-si lege cariera si credibilitatea de europarlamentar, esecul proiectului antrenand o eventuala demisie de onoare... Imposibil. De neconceput.
Foarte mulTi dintre ei nici macar nu stiu cu ce se ocupa Parlamentul European. Stiu, in schimb, ca vor avea timp de cinci ani salariul de 7000 de Euro, plus 15.000 de Euro lunar pentru cheltuielile biroului
, asta incluzand salariile pe care europarlamentarul are dreptul discretionar sa le stabileasca pentru cine isi doreste sa aduca in chip de acompaniament de acasa, fara concurs
, fara sa trebuiasca sa dea socoteala nimanui. Plus sumele realmente impresionante pe care grupurile politice le pun la dispozitia europarlamentarilor din dotare pentru invitarea de delegatii din tarile lor de origine, pentru organizarea de manifestari, expozitii, actiuni de propaganda, etc.
Plus, uitasem, decontarea tuturor cheltuielilor de deplasare "in misiune", inclusiv atunci cand vin acasa, atunci cand se presupune ca-si efectueaza dialogul cu circumscriptia unde au fost votati. De unde si interesul real pentru functie si dovada ca intelepciunea romaneasca ce spune "trai neneaca pe banii
babacai" se poate aplica cu succes si la Bruxelles, in functiile date ca rasplata de partid pentru merite pe care, cel mai adesea, doar partidul (ca sa spunem asa) le stie cel mai bine.
Drept care, acasa, batalia de acum este un preambul perfect a ceea ce va urma la Bruxelles. Monica Macovei protesteaza la televizor ca Adrian Severin "Minte! Minte! Si minte!", indignata ca numele sau a fost inclus de socialistii europeni pe lista celor mai proaste propuneri posibile pentru Parlamentul European, afirmand, pe buna dreptate, ca intrarea in clasamentul dezonoarei a fost provocat nu de cei de la Bruxelles, ci de cei de acasa... La extrema cealalta, Vadim Tudor scrie o scrisorica in care denunta o viitoare fraudare a alegerilor si o adreseaza si lui Paul Henry Spaak, unuia dintre cei mai respectabili decedati din Pantheonul European. Convins si ca grupurile majoritare din PE vor alerga dupa el si dupa nea' Gigi pentru a le cere voturile, iar cei doi isi vor provoca adversarii la o partida de fotbal.
PAnA acum, din pacate, asta este cea mai concreta initiativa politica venita de la Bucuresti
. Iar Vadim Tudor are perfecta dreptate cand afirma: "Va fi senzatie. O sa vedeti ca o sa se tina dupa mine si dupa Gigi Becali ca dupa urs, ba mai facem si o miuta acolo, ca la Steaua". Asa e! Daca asta ne-am dorit cu adevarat, adica sa se tina sarmanii europarlamentari europeni dupa ai nostri ca dupa urs, foarte probabil ca asta vom si avea. Numai ca, din amintirile istoriei, tiganii mergeau cu ursul si dupa aceea se intorceau acasa unde, la usa cortului, incepeau sa se injure. Ei intre ei. Si, eventual, noi pe ei. Si ei pe noi. Ca la noi.