Boc la mişto

Emil Boc e probabil politicianul care a capitalizat, în luna decembrie, cele mai multe miştouri. E o reducţie profund nedreaptă.

Surprinzătoarea nominalizare şi, ulterior, instalarea în funcţia de premier a (încă) primarului de Cluj au făcut ca ritmul replicilor şi aprecierilor glumeţ-sarcastice la adresa lui Emil Boc să crească în mod vizibil. Sunt câteva puncte de sprijin pentru ironiile pe care le încasează liderul PDL: înălţimea acestuia, relaţia de dependenţă acută pe care o are cu Traian Băsescu şi, da, încă îşi mai amintesc oamenii, prezenţa neobişnuită la o emisiune de la Antena, moderată de Andrei Gheorghe.

A fi un politician scund în România (atât de scund încât, atunci când era mic - vorba mizerabilului Vadim Tudor -, tatăl lui Emil Boc îl bătea cu cureaua de la ceas
!) e, în logica sarcasmului autoh­­ton pusă la lucru, aproape un păcat de neiertat.

În al doilea rând, a fi loial cuiva, mai ales când e vorba despre cineva de la PDL faţă de Traian Băsescu, nu înseamnă altceva decât pupincurism profund şi sinistru. În al treilea rând, faptul de a fi eroul unui nefericit moment echivalează, pentru cei care confundă ironia cu evaluarea, cu a fi realmente căzut în cap.

Reducţia la caricatura practicată cu insistenţă poate fi, accept, o strategie de destrucţie care dă, în multe situaţii, bune rezultate; ea e însă şi o manieră de a scoate la suprafaţă dacă nu mârlănia, atunci măcar superficialitatea. Adevărul, inclusiv în cazul domnului Boc, e însă mult dincolo de caricatură. La 42 de ani, preşedintele PDL este, în termeni reali, unul dintre politicienii (relativ) tineri cei mai performanţi. Suportaţi un calcul simplu şi greu de combătut? Lider corect (alături, e drept, de Mona Muscă) al opoziţiei parlamentare din perioada 2000-2004.