Dl Iliescu are dreptate!

Cine declara, nu de mult, că nu va ieşi din politică decât cu picioarele înainte?

Cu prilejul lansării candidaturilor pentru alegerile parlamentare din această toamnă, ca un înţelept ce se află, dl Iliescu a oferit cu generozitatea-i cunoscută un sac de reguli şi poveţe candidaţilor şi liderilor PSD pe care îi reprezintă, ba chiar îi simbolizează în plenitudine. Între altele, mult prea îndelungatul preşedinte al României de tranziţie a avertizat „poporul pesedist“ că „puterea ameţeşte minţile“. Nici nu se putea un avertisment mai bun, venit dinspre o sursă mai calificată, pentru că dl Iliescu ştie ce spune - şi nu ştie asta nici din cărţi, nici din teoria politicii învăţate la „Ştefan Gheorghiu“, nici din auzite, ci din vasta dumisale experienţă acumulată pe pieile noastre tăbăcite de iliescianism.

În fond, cine s-a căţărat cu mai multă obstinaţie şi abilitate pe un munte de cadavre şi pe leşul predecesorului său pentru a ajunge la putere? Cine s-a transformat din „cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă, Ion Iliescu“ în primul
şi asta chiar pentru mai multe mandate decât poate duce în articolele sale biata noastră Constituţie? Cine declara, nu de mult, că nu va ieşi din politică decât cu picioarele înainte? Şi, când spunea „din politică“, spunea, de fapt, „de la putere“, pentru că, prin toate jocurile făcute în timpul revoluţiei şi imediat după aceea, inclusiv în conturarea bietei Constituţii amintite, domnia sa a reuşit să fie la putere, să-i controleze acesteia mai mult frânele decât acceleraţia - l-am putea boteza Ion Frânarul fără să greşim deloc, pentru că nimeni n-a fost mai dibaci în a ţine ţara asta în loc aproape două decenii -, deci a reuşit să se menţină la putere chiar când formal şi nominal era în opoziţie.

În sfârşit, cine a ştiut mai bine decât domnia sa să cheme batalioanele de mutre negre ca să zdrobească opoziţia politică, civică şi intelectuală, şi asta nu atât pentru a se menţine la putere, pentru că se agăţase bine de pulpanele ei, cât pentru a prelungi cât mai mult posibil cvasimonopolul exclusiv pe care-l instalase împreună cu acoliţii săi asupra acesteia?

Iată o mulţime de motive pentru care dl Iliescu era calificat să avertizeze asupra pericolelor la care poate conduce exerciţiul puterii.

Pericole pe care le ştie atât de bine tocmai pentru că le-a experimentat cu o încăpăţânare demnă de o cauză mai bună pe vieţile noastre, astfel încât pe unii a reuşit să-i distrugă, altora le-a aplatizat orice veleitate sau speranţă legate de politică, iar pe alţii, cu mili-oanele, a izbutit să-i alunge în lumea cea largă. Şi către cine emana acest avertisment nepreţuit? Către „poporul pesedist“, acela care, în 1996, prin vocea dlui Ion Solcanu, şi prin cea a dlui Adrian Năstase, în 2004, prorocea câştigarea alegerilor şi rămânerea vreme de încă 20 de ani, fără nici o pauză, la guvernare! Har cerului, n-a fost să fie aşa. Cum, de asemenea, sper că vom reuşi să ieşim vreodată definitiv din zodia politică nefastă a acestei „stafii care bântuie România“, care, pentru că trebuia totuşi să poarte un nume, s-a numit şi se numeşte Ion Iliescu!!